Papa Francisc i-a criticat pe cei care au plecat în vacanţă pentru a scăpa de restricţii
Papa Francisc i-a criticat duminică pe cei care au plecat în vacanţă în străinătate pentru a scăpa de restricţiile impuse pe timpul pandemiei de coronavirus, spunând că aceştia trebuiau să dea dovadă de o mai bună conştientizare a suferinţelor celorlalţi, informează Reuters.
Într-un discurs rostit după binecuvântarea sa săptămânală Angelus, suveranul pontif a spus că a citit relatări în presă despre persoane care au călătorit cu avionul pentru a scăpa de restricţiile guvernamentale şi a se distra în altă parte.
''Nu s-au gândit la cei care au rămas acasă, la problemele economice ale multor persoane care au fost loviţi dur de lockdown, la oamenii bolnavi. (S-au gândit) doar cum să meargă în vacanţă şi să se distreze'', a spus papa Francisc, scrie Agerpres.
''Realitatea m-a întristat'', a spus acesta într-un mesaj video transmis din biblioteca Palatului Apostolic din Vatican.
Tradiţionala rugăciune Angelus este rostită în mod obişnuit de la o fereastră care dă spre Piaţa Sfântul Petru, dar a fost mutată în interior pentru a preveni astfel formarea unor mulţimi de oameni în piaţă şi a limita transmiterea COVID-19.
''Nu ştim ce ne va rezerva 2021, dar ceea ce puteam face împreună este să depunem mai mult efort pentru a avea grijă unul de celălalt. Suntem tentaţi să avem grijă doar de propriul interes'', a adăugat suveranul pontif.
Multe ţări au impus restricţii stricte pentru a preveni transmiterea coronavirusului, care a dus la moartea a peste 84 de milioane de persoane la nivel global, potrivit celui mai recent bilanţ întocmit de Reuters.