Lumea a fost în lockdown în cea mai mare parte a anului 2020. Dar în acest timp, din Caucaz la Cornul Africii și până Himalaya, mai multe conflicte, unele dintre ele înghețate de decenii, au erupt violent. Aproape nebăgate în seamă din cauza pandemiei și a crizei economice, alte tensiuni mocnite amenință să se aprindă în continuare în 2021, din cauza unor crize umanitare, a faptului că guvernele și ONG-urile se vor confrunta cu scăderi abrupte ale bugetelor, iar schimbările climatice îi vor face din ce în ce mai mult pe oameni să migreze sau să se lupte între ei pentru resurse, arată o analiză a ABC News, citează digi24.ro.

Cursa nucleară. De la tensiuni regionale la state imprevizibile

La începutul anului 2020, Buletinul oamenilor de știință din domeniul nuclear făcea un anuț dramatic: faimosul său ceas al apocalipsei era mai aproape ca oricând de ora fatidică, adică amenințarea unui război mondial și a schimbărilor climatice era mai acută ca niciodată. „În cursul anului trecut, liderii naționali au pus capăt sau au subminat câteva tratate majore de control al armelor, generând condițiile unei reluări a cursei de înarmare nucleară și coborând barierele unui război nuclear”, spunea grupul, în ianuarie 2020.

Douăsprezece luni mai târziu, ultimul tratat din domeniul controlului armelor nucleare care mai există între SUA și Rusia expiră în câteva săptămâni și nu au apărut semne că ar exista planuri de prelungire a lui.

Apare și un element de imprevizibilitate din partea lui Donald Trump. Lidera democrată a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, și-a anunțat vineri colegii, într-o scrisoare, că a vorbit cu Pentagonul pentru a se asigura că Donald Trump nu va lansa un atac nuclear în ultimele zile ale mandatului său, a scris The Washington Post.

Pe de altă parte, China continuă să-și dezvolte propriul arsenal nuclear, care ar putea să se dubleze în următorii zece ani, potrivit analizelor  Pentagonului. Sunt de reamintit și ciocnirile care au avut loc în Himalaya cu vecina sa India, de asemenea un stat nuclear, care, la rândul său, a avut o altă dispută sângeroasă în Kashmir cu Pakistanul vecin, și acesta stat nuclear.

Cum infrastructura globală de limitare a armelor nucleare se clatină, pericolul ar putea veni dinspre oricare dintre aceste țări, cărora li se adaugă celebrele state imprevizibile Coreea de Nord și Iranul. Ambele sunt de așteptat să pună la încercare viitoarea administrație Biden. 

Ce este de așteptat din partea Coreei de Nord

După cei patru ani de mandat ai lui Donald Trump - președintele care era convins că o să denuclearizeze Coreea de Nord -, Phenianul are mai multe arme nucleare și și-a întărit capacitatea balistică. Nu ar mira pe nimeni o demonstrație de forță încă din primele zile de mandat ale noului președinte Biden, în încercarea de a atrage atenția și de a-și asigura niște pârghii, sunt de părere analiștii.

Chiar sâmbătă liderul nord-coreean Kim Jong-un a anunțat că țara sa dezvoltă noi tipuri de armament, inclusiv un submarin propulsat cu energie nucleară, precum și arme nucleare tactice și rachete avansate destinate penetrării sistemelor de apărare antirachetă.  Kim Jong-un explică de ce este nevoie să dezvolte armamentul țării: ca să descurajeze Statele Unite. Liderul nord-coreean afirmă că SUA sunt „cel mai mare duşman” al Coreei de Nord, o declaraţie considerată de analiști drept o provocare la adresa primei puteri mondiale, înainte ca Joe Biden să-și înceapă mandatul de președinte.

Deși un răspuns de tipul „foc și pară” din partea administrației americane se va diminua odată cu plecarea lui Trump, riscul unei spirale a sfidărilor, care să ducă la confruntare, rămâne real.

Cum ar putea acționa Iranul 

În ceea ce privește Iranul, acesta nu are arme nucleare și susține că nici n-ar urmări să devină putere nucleară, dar are stocuri de uraniu îmbogățit și de curând a anunțat că va încălca Acordul de la Viena și va îmbogăți uraniu la 20 la sută, ceea ce menține suspiciunea că ar urmări de fapt dezvoltarea unei bombe nucleare.

În plus, analiștii nu exclud ca forțele iraniene, fie sub acoperire, fie prin intermediul unor interpuși, să-și reia atacurile în regiunea Golfului Persic pentru a-și construi eventuale monede de schimb în cazul unor posibile negocieri cu echipa lui Biden. 

Astfel, există risc de confruntare cu SUA, cu Israelul sau cu forțele arabe. 

În timpul campaniei electorale, echipa Trump s-a lăudat în mod repetat cu înfrângerea ISIS în Irak și Siria. Dar între timp, amenințarea teroristă s-a extins, luptătorii și armamentul teroriștilor ieșind din limitele „califatului ISIS” și făcându-și fiefuri în alte regiuni ale lumii. 

În Africa, continentul cu populația cea mai tânără și care crește în ritmul cel mai accelerat, afiliații ISIS câștigă teren în special în Nigeria, Niger, Mozambic și Congo, iar experții în terorism avertizează că organizația ar putea fi chiar mai puternică în realitate în acestă regiune. 

În Congo, jihadiștii profită de faptul că peste 19 milioane de oameni trăiesc la limita supraviețuirii și sunt mai mulți ca niciodată cei care se confruntă cu o foamete severă. 

În Mozambic, atacurile brutale ale militanților islamiști în provincia nordică Cabo Delgado au determinat peste jumătate de milion de oameni să-și părăsească locuințele și să migreze către locuri mai sigure. 

Situația este și mai rea în Sahel, regiunea semi-aridă care se întinde la sud de deșertul Sahara, unde violențele s-au intensificat și grupurile extremiste și-au făcut tot mai simțită prezența.

Și în Mali și Niger situația de securitate este precară din cauza violențelor intercomunitare și jihadiste. 

Iar în mica Burkina Faso criza se amplifică în cel mai rapid ritm. În doi ani, peste un milion de oameni au fost nevoiți să migreze intern, potrivit UNHCR, și nu pare să se întrezărească vreun sfârșit al luptelor dintre guvern, grupurile paramilitare și organizațiile teroriste, ceea ce aduce cu sine și riscul ca 20 de milioane de oameni să sufere de foame.

Nigeria, cea mai populată țară din Africa și un centru energetic vital pentru regiune, se confruntă cu tendințe similare, cu implicații chiar mai mari pentru securitatea globală.  În partea de nord-est a țării, de 10 ani cetățenii sunt terorizați de gruparea jihadistă Boko Haram și de violența grupurilor criminale, ceea ce a determinat și aici deplasarea a milioane de civili. În plus, forțele guvernamentale sunt criticate pentru reprimarea brutală a protestelor, semn că instabilitatea statului este în creștere, iar în 2021 ar putea exista și mai mult haos.

Afganistan, Yemen și Siria, violențe fără sfârșit

Afganistanul și Yemenul sunt devastate de ani de zile de conflicte, iar 2021 ar putea aduce și mai multă suferință pentru cetățenii din ambele țări.

În ultimele luni, în timp ce delegațiile din partea guvernului afgan și a talibanilor se întâlneau pentru negocieri în hoteluri de lux din Qatar, în țară proliferau atentatele cu mașini-capcană, atacurile cu rachete, atacurile asupra forțelor de poliție și securitate și asasinatele unor oficiali, activiști și jurnaliști. Aceste violențe ar putea continua în 2021 și ar putea pune în pericol negocierile, reaprinzând cu totul conflictul, mai ales în condițiile în care trupele americane se retrag.

În mod similar, în Yemen, de ani de zile se încearcă fără succes negocieri pentru a pune capăt conflictului. Aici este în desfășurare cea mai gravă criză umanitară a lumii. O foamete cumplită chinuie populația și totul ar putea căpăta proporții și mai mari în 2021, într-o țară în care și coronavirusul face ravagii, iar sistemul medical necesar pentru a trata oamenii lipsește. Aproape 80 la sută din populație trăiește în lipsuri. 

Eforturile de mediere lansate de ONU sunt blocate, coaliția dintre Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite este măcinată de propriile neînțelegeri, la fel sunt și rebelii Houthi susținuți de Iran, așa că nimeni nu este interesat de protecția civililor și nici de convorbiri de pace. 

Celălalt conflict vechi de aproape 10 ani este în Siria, unde Bashar al-Assad, sprijinit de Rusia și Iran, ar putea încerca, tot pentru testarea administrației Biden, să preia controlul asupra ultimelor fiefuri ale rebelilor și jihadiștilor din provincie Idlib, o baie de sânge ce ar putea împinge din nou mase largi de oameni să se refugieze în Turcia și de acolo în Europa. 

Încă o regiune se aprinde: Cornul Africii

La mică distanță de Yemen, peste strâmtoarea Bab el-Mandeb, în estul Africii începe o altă zonă fierbinte din cauza conflictelor. În ultimele luni ale anului trecut, regiunea Cornului Africii a trecut printr-o spirală a violențelor, care amenință să antreneze o zonă extinsă în următoarele luni. 

În centrul ei este Etiopia, al cărei guvern a pornit un război împotriva forțelor politice - bine înarmate - din regiunea Tigray a țării, un conflict ce continuă să genereze lupte sporadice și acuzații de execuții în masă, care s-ar putea agrava, cu atât mai mult cu cât 2021 este an electoral în această țară.

În acest conflict ar putea fi antrenată și Eritreea vecină, și ea aflată într-un îndelungat conflict cu liderii din Tigray, așa că acum s-a aliat cu forțele federale etiopiene pentru a lupta împotriva lor. Au fost tiruri cu rachete peste graniță și bombardamente aeriene. 

Iar lucrurile nu se opresc aici. Violențele au trimis zeci de mii de refugiați peste graniță, în Sudanul vecin, o țară care la rândul ei trece printr-o dificilă perioadă de tranziție către democrație după decenii de regim opresiv. În plus, cei doi vecini au deja o dispută din cauza Marelui Baraj al Renașterii din Etiopia, iar ciocnirile sporadice de-a lungul graniței ar putea deschide o nouă linie de front. 

Tot în estul Africii, crește tensiunea și între Kenya și Somalia, care și-au rupt legăturile diplomatice, din cauza sprijinului pe care Kenya îl acordă regiunii separatiste Somaliland. Ca urmare, Kenya își va retrage probabil trupele de menținere a păcii din Somalia. De acolo se retrag și forțele americane, lăsând Somalia vulnerabilă în fața al-Shabab, o puternică mișcare afiliată al-Qaida, care va continua să planifice de aici atacuri pe care să le pună în aplicare în străinătate.

Iar peste toate acestea, odată cu fragila situație din Sudanul de Sud, cea mai tânără țară a lumii, care încă încearcă să iasă dintr-un război civil, este amenințată de un „nivel catastrofal al foametei”, potrivit ONU. 

„Lăsată prea mult de izbeliște, o regiune strategică ar putea deveni o zonă de război - în interiorul ei, dar și cu alții - punând în pericol interesele americane de la Marea Roșie până în Europa”, a avertizat Cameron Hudson de la Centrul pentru Africa al Atlantic Council.

Criza politică și COVID-19 afundă și mai mult Venezuela

Cândva una dintre cele mai bogate țări ale Americii Latine, Venezuela a fost secată de corupția și proasta administrare a lui Nicolas Maduro, dar în ciuda eforturilor opoziției din ultimii doi ani, urmașul lui Hugo Chavez nu a putut fi îndepărtat de la putere. Alegerile parlamentare din decembrie au fost boicotate de autoproclamatul lider interimar Juan Guaido, care se bucură de sprijinul SUA. Considerate frauduloase de țările democratice, alegerile n-au făcut până la urmă decât să-l lase pe Guaido în afara parlamentului, având astfel și mai puține pârghii.

Acest blocaj politic a divizat opoziția și ar putea apărea voci mai radicale, care să caute mijloace alternative de îndepărtare a lui Maduro. În plus, nu este exclusă nici o revoltă socială, cu atât mai mult cu cât coronavirusul a scufundat și mai mult economia Venezuelei și a provocat o criză de alimente și de combustibil. Un sfert din populația țării trăiește la limita supraviețuirii. 

În pofida faptului că granițele au fost închise din cauza COVID, venezuelenii continuă să fugă din țară, dar prezența tot mai numeroasă a refugiaților  - aproape 2 milioane în Columbia și aproape 900.000 în Peru - începe să-i destabilizeze și pe vecini. În toamnă, au fost proteste în Columbia și chiar atacuri asupra venezuelenilor, care sunt învinovățiți pentru creșterea ratei infracțiunilor și a șomajului. Tensiunile ar putea escalada, pe măsură ce pandemia lovește și mai mult economiile locale. 

O Chină cu mușchii încordați

Coronavirusul a apărut în Wuhan și la începutul anului trecut amenința să copleșească China, doar că măsurile draconice de carantină luate de Beijing i-au permis să se descurce mai bine decât alte mari puteri. În cele din urmă, China a dat un restart economiei și a  profitat de pe urma paraliziei mondiale prin acțiuni de afirmare tot mai îndrăznețe. 

În Hong Kong, protestele democratice s-au stins pe de o parte, din cauza restricțiilor din pandemie, dar mai ales după ce China a impus legea pentru securitate națională, care a înăsprit controlul asupra teritoriului ce se bucura de autonomie. Deși proteste ar putea reizbucni în 2021, ochii sunt ațintiți acum asupra solicitanților de azil care fug din regiune și asupra activiștilor băgați la închisoare. 

Este de așteptat ca în continuare China să-și încordeze mușchii, să încerce să obțină un control mai ferm asupra insulelor - de-acum militarizate - din Marea Chinei de Sud, în ciuda opoziției americane. Va vrea totodată mai mult control și asupra altor granițe internaționale, cum ar fi frontiera cu regiunea Ladakh pe care și-o dispută cu India, va continua să pretindă suveranitatea asupra insulelor japoneze Senkaku și asupra unor teritorii din Nepal și Buthan, doi mici vecini ai săi. 

Însă toate aceste demersuri s-ar putea lovi în 2021 de o rezistență mai mare din partea puterilor din regiune, care ar putea primi un sprijin mai vocal din partea americanilor. India a interzis aplicațiile chinezești și și-a sporit cheltuielile militare și prezența trupelor la frontieră, iar ministrul apărării din Japonia a declarat că Beijingul a devenit „o amenințare de securitate”. Ambele țări au intrat într-o alianță cu Australia și SUA în timpul administrației Trump. 

Însă nicăieri tensiunea nu este mai acută decât în Taiwan. Considerată de China o provincie separatistă care trebuie readusă la matcă, este probabil ca Taiwanul să aibă de-a face și mai mult cu hărțuirea forțelor maritime și aeriene ale Chinei. Vânzările de armament ale administrației Trump către Taiwan au ajuns la niveluri record, totalizând 18,3 miliarde de dolari în patru ani și incluzând avioane de luptă și torpile din clasa avansată. Odată cu instalarea administrației Biden, care se va concentra mai mult pe subiecte interne, China ar putea să-și asume un ultim risc și să forțeze o alipire a Taiwanului, un demers de care analiștii se tem, dar pe care îl consideră totuși destul de improbabil.