Ucraina, care nu a reușit să cumpere nicio doză de vaccin, cere ajutorul UE
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară nu a obţinut până acum nicio doză de vaccin împotriva COVID-19, a cerut marți mai mult ajutor din partea țărilor Uniunii Europene în procurarea unui vaccin, după ce guvernul său a refuzat achiziționarea vaccinului Sputnik V, dezvoltat de Rusia, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Ucraina, care are în jur de 40 de milioane de locuitori, nu a reușit să cumpere nicio doză de vaccin până acum, însă speră să primească la sfârşitul lui martie sau începutul lui aprilie opt milioane de doze de vaccin prin intermediul mecanismului ONU Covax vizând ajutorarea ţărilor sărace.
La sfârşitul lui decembrie, Kievul şi-a anunţat intenţia de a cumpăra aproape două milioane de doze de vaccin chinezesc CoronaVac, dar nicio dată de livrare nu a fost anunţată.
Volodimir Zelenski a spus că a „discutat în detaliu despre această chestiune” cu Maia Sandu, a cărei vizită în Ucraina este prima în străinătate de la învestirea sa în funcţia de preşedinte, în decembrie.
„Astăzi, primirea vaccinului este extrem de importantă pentru toate ţările din iniţiativa UE a Parteneriatului Estic, în special pentru Ucraina şi Moldova”, a mai spus el. Din Parteneriatul Estic fac de asemenea parte Armenia, Azerbaidjan, Belarus şi Georgia.
Apelul către UE vine după ce şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba a respins ideea unei achiziţionări a vaccinului împotriva coronavirusului dezvoltat de Rusia, Sputnik V, care este, potrivit lui, un instrument de „propagandă”, în contextul în care relaţiile între Kiev şi Moscova se află la cel mai scăzut nivel din ultimii şapte ani.
„În calitate de membru al guvernului, mă voi opune achiziţionării vaccinului rus, chiar dacă este eficient. Rusia nu se preocupă de starea de sănătate a ucrainenilor, ea se preocupă de impunerea propagandei sale şi de ideologia sa atunci când oferă acest vaccin”, a mai spus ministrul.
Luna trecută, cu prilejul unei vizite la Chişinău, preşedintele român Klaus Iohannis a promis că va dona 200.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech Republicii Moldova, ca un gest de solidaritate.