Prima femeie executată în SUA în ultimii 67 de ani. Lisa Montgomery a primit o injecție letală în penitenciar
Lisa Montgomery, condamnată în 2007 la închisoare pe viaţă pentru crimă, este prima femeie din ultimii 70 de ani care a fost executată în Statele Unite ale Americii. Ea a primit o injecție letală în penitenciarul din Terre Haute, statul Indiana.
Marţi, un judecător american amânase aplicarea sentinţei pentru ca femeia să fie supusă mai întâi unui examen psihiatric. Decizia salutată de avocaţi a fost anulată apoi de o instanţă superioară. Execuţia Lisei Montgomery este una dintre cele trei programate în ultima săptămână de preşedinţie a lui Donald Trump. Joe Biden, care urmează să-şi preia mandatul în 21 ianuarie, a afirmat că va încerca să abolească pedeapsa cu moartea. Lisa Montgomery, acum în vârstă de 52 de ani, a strangulat o femeie însărcinată, apoi i-a tăiat burta şi i-a luat copilul.
Cazul a avut loc în 2004, iar americanca urma să fie executată încă în decembrie 2020, însă avocaţii ei s-au îmbolnăvit atunci de COVID-19 şi sentinţa nu a mai fost aplicată. Ultima femeie executată în SUA a fost Bonnie Heady, în anul 1953. Aceasta a murit în camera de gazare.