Pfizer va reduce temporar livrările de vaccin anti-COVID în UE. Care este motivul
Pfizer va reduce temporar livrările de vaccin anti COVID-19 în Europa pentru a-și îmbunătăți capacitatea de producție au anunțat, vineri, reprezentanții companiei și cei ai Institutului Norvegian de Sănătate Publică (FHI), potrivit Reuters, citat de b1.ro.
Reducerea numărului de doze livrate în țările UE și în Norvegia are loc așadar în condițiile în care Pfizer îşi limitează temporar ritmul de fabricare a serului anti COVID-19 pentru a-și putea actualiza capacitatea de producție, ce ar putea ajunge la 2 miliarde de doze anual, față de 1,3 miliarde, în prezent.
”Am primit acest mesaj astăzi cu puțin timp înainte de ora 10.00 (ora 9.00 GMT). Așteptam să primim 43.875 de doze din vaccinul Pfizer în săptămâna a treia (săptămâna viitoare – n.r.). Acum se pare că vom primi 36.075 de doze”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de FHI.
”Această reducere temporară va afecta toate țările europene. (...) Deocamdată nu se poate preciza cu exactitate când va ajunge Pfizer din nou la capacitatea maximă de producție”, mai precizează reprezentanții FHI.
La rândul său, compania Pfizer a transmis că aceste schimbări necesită și o serie de aprobări suplimentare.
”Deși acest lucru va avea, temporar, un impact asupra transporturilor dozelor de vaccin de la finalul lunii ianuarie și începutul lui februarie, ulterior va exista o creștere semnificativă a dozelor disponibile la sfârșitul lui februarie și începutul lunii martie”, se menționează într-un comunicat publicat de Pfizer.
Deși nu este membră a Uniunii Europene, Novegia are acces la vaccinul Pfizer cu ajutorul Suediei, stat care face parte din blocul comunitar și care a cumpărat mai multe doze de ser decât are nevoie pentru a vinde o parte dintre ele statului vecin.