A murit unul dintre cei mai bogați oameni din lume. S-a stins la doar 57 de ani
Doliu imens la nivel mondial. Unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii s-a stins din viață. Era extrem de cunoscut pentru afacerile sale. Despre cine este vorba și care a fost cauza morții?
Doliu în familia Rothschild. Președintele holdingului Edmond de Rothschild, baronul Benjamin de Rothschild, s-a stins din viață, la doar 57 de ani. El era totodată, cel care supraveghea Grupul Edmond de Rothschild, scrie capital.ro.
„Ariane de Rothschild și fiicele ei sunt extrem de triste să anunțe moartea soțului și a tatălui lor, Benjamin de Rothschild”, a anunțat familia sa.
Totodată, potrivit informațiilor transmise de sursa citată, se pare că baronul Benjamin de Rothschild s-a stins din cauza unui atac de cord, iar tragicul eveniment a avut loc chiar în casa familiei din Elveția, pe data de 15 ianuarie 2021.
Cine a fost Benjamin de Rothschild
Benjamin de Rothschild s-a născut la 30 iulie 1963. Valoarea activelor administrate de grupul pe care îl conducea se ridică la 173 miliarde de franci elvețieni. De menționat este faptul că, Benjamin s-a aflat în fruntea grupului din 1997.
Se pare că acesta a ocupat poziția după moartea tatălui său, Edmond de Rothschild, soț al baronesei Nadine de Rothschild, care a devenit cunoscut pentru lupta sa în apărarea bunelor maniere și a bunelor maniere.
În ceea ce privește domeniul de activitate, grupul franco-elvețian Edmond de Rothschild, cu sediul la Geneva, e specializat în activități bancare private și de gestionare a activelor și nu are nicio legătură cu banca de investiții franco-britanică Rothschild and Co, scrie Le Figaro.
Potrivit informațiilor transmise de familia sa, înmormântarea lui Benjamin va avea loc în următoarele zile, în cea mai strictă intimitate, fără accesul presei.