Alexei Navalnîi a aterizat la Moscova, pe un alt aeroport decât era preconizat
Poliţia rusă a arestat duminică mai mulţi susţinători ai opozantului Alexei Navalnîi, înainte de aterizarea acestuia la Moscova, relatează agenţiile de presă internaionale. Avionul companiei ruse Pobeda la bordul căruia se afla Navalnîi urma să ajungă pe aeroportul Vnukovo din Moscova, dar a fost redirecţionat şi a aterizat la Şeremetievo, scrie agerpres.ro.
La Vnukovo, poliţia a evacuat din terminalul aeroportului protestatarii care scandau numele lui Navalnîi şi "Rusia va fi liberă!".
Navalnîi a decolat după-amiază din Berlin, pentru a reveni în Rusia, deşi autorităţile din ţara sa au avertizat că ar putea fi arestat la sosire.
Unul din colaboratorii celui mai cunoscut dizident rus a numit şapte colaboratori ai acestuia care au fost reţinuţi de forţele de ordine; potrivit agenţiei EFE, printre cei arestaţi se află şi Oleg, fratele lui Alexei Navalnîi.
Navalnîi se afla în Germania din august. El a fost internat la Berlin pentru a fi tratat după ce a fost otrăvit cu agent neurotoxic Noviciok.
Miercuri, după ce opozantul şi-a anunţat intenţia de a se întoarce în Rusia, autorităţile penitenciare din Moscova au făcut cunoscut că vor face toate demersurile pentru a-l aresta sub acuzaţia de încălcare a condiţiilor de eliberare în urma unei condamnări cu suspendare într-un dosar din 2014.