Alexei Navalnîi, judecat în sediul poliţiei din oraşul Himki: Nu înţeleg ce mi se întâmplă aici
Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost dus într-o sală de judecată improvizată în sediul poliţiei din oraşul Himki. El spune că nu înţelege ce i se întâmplă şi de ce nu a primit nicio citare pentru procesul de judecată.
„Cu câteva minute în urmă m-au adus din izolator pentru a mă întâlni cu avocaţii. Eu vin aici, iar aici este o şedinţă de judecată a judecătoriei Himki. De ce judecata are loc la poliţie? Eu nu înţeleg. Se vede că acel moşneag din buncăr se teme atât de mult încât au rupt şi au aruncat la gunoi Codul de procedură penală. Este inimaginabil ce se întâmplă aici”, a declarat Navalnîi.
Amintim că Alexei Navalnîi, cel mai vocal critic al liderului rus, a fost reținut duminică seară pe aeroportul Şeremetievo, la câteva minute după întoarcerea la Moscova. Motivul reținerii invocat de reprezentanții Serviciului Federal al Penitenciarelor ar fi nerespectarea termenilor eliberării condiționate și neprezentarea la data stabilită pentru controlul judiciar.
Navalnîi urma să se prezinte în 20 decembrie la inspectoratul penal într-un dosar în care fusese condamnat la închisoare cu suspendare pentru delapidare. Deşi Navalnîi era însoţit de un avocat, poliţiştii care l-au preluat la aeroport nu i-au permis acestuia să-l însoţească la secţia de poliţia.
Alexei Navalnîi a revenit acasă din Germania, la cinci luni de la otrăvirea sa în Rusia cu o substanţă neurotoxică de tip noviciok. Poliţia a reţinut în jur de 70 de susţinători de-ai lui Navalnîi care veniseră să îl întâmpine la aeroport.
Reținerea lui Navalnîi a fost criticată dur de Uniunea Europeană şi de statele membre ale UE. Şi președintele Consiliului European, şi secretarul de Stat american au cerut punerea în libertate a lui Navalnîi.
Țările baltice au propus impunerea de sancțiuni împotriva Moscovei dacă activistul nu va fi eliberat. De cealaltă parte, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Occidentul încearcă să abată atenția de la problemele sale atunci când comentează reținerea lui Navalnii. Lavrov a mai declarat că până în prezent Rusia nu a primit din Germania dovezi ale otrăvirii lui Alexei Navalnîi.