Zodii compatibile cu Rac – cine li se potrivește cel mai bine acestor nativi
Zodii compatibile cu Rac. Ne-am propus să îți prezentăm în acest articol câteva compatibilități excelente cu acești nativi ai zodiacului. Despre Rac se spune că este nativul care pare dur la exterior, însă este extrem de sensibil la interior. Tot despre această zodie se mai spune că odată ce i-ai intrat la inimă, vei rămâne acolo pentru totdeauna. Când se îndrăgostesc, nativii Rac caută siguranța într-o relație, motiv pentru care nu vor renunța așa ușor la persoana de lângă ei. Poate chiar niciodată, cu excepția unor situații care nu le permit altă variantă.
Despre zodia Rac
Zodia Rac este caracterizată de verbul Eu simt, este guvernată de Lună și este una dintre cele mai sensibile zodii. Aparent, acești nativi îți pot lăsa impresia că sunt duri, însă adevărul este cu totul altul.
Dacă ar fi să caracterizăm un astfel de nativ, atunci cu siguranță trăsăturile care l-ar descrie cel mai bine ar fi: introvertit, sensibil, emotiv, precaut. Pentru Rac cel mai important lucru pe care îl caută și după care tânjește este siguranța.
Prin urmare, pe plan sentimental, relațiile pe care acești nativi le urmăresc sunt cele convenționale, sigure. De regulă, cel născut în zodia rac caută să se îndrăgostească pentru totdeauna, fiind o fire stabilă și loială.
Așa că dacă i-ai intrat la inimă unui astfel de nativ, fără îndoială, vei avea un loc bine păstrat în viața acestuia.
În general, nativul Rac are compatibilități bune cu zodiile care sunt în semn de apă, ca și el, dar și cu zodiile care sunt semn de pământ, zodii care reușesc să aducă o doză de rațiune în viața acestuia bogată în emoții.
Mai jos încercăm să trecem în revistă cele mai bune compatibilități în cazul zodiei Rac.
Zodii compatibile cu Rac. Rac-Taur
În ceea ce privește zona compatibilității, Racul face echipă bună cu Taurul. Ambele zodii sunt semne stabile, motiv pentru care se vor bucura de liniște și fericire în relație.
Prin punctele comune pe care le au în comun, viziunile pe care le împărtășesc despre viață și familie, Racul și Taurul pot crea o legătură din care să nu lipsească armonia și înțelegerea.
Declarațiile de dragoste ale Taurului îi vor face bine Racului, fire sensibilă și emotivă. Pe ici pe colo se pot isca tensiuni legate de gelozie, dar ele iau repede sfârșit dacă cei doi nativi se pun la masă și vorbesc deschis.
Taurul și Racul urmăresc în mare aceleași lucruri: un cămin stabil, siguranța emoțională și financiară. O relație care se poate încheia cu căsătoria și care poate cunoaște succesul. Deci, una dintre cele mai fericite combinații.
Compatibilitate Rac – Fecioară
Racul și Fecioara pot avea o compatibilitate excelentă. Cei doi nativi se înțeleg și se susțin reciproc, însă minusul relației ar consta în faptul că amândoi sunt neîncrezători și anxioși.
Fecioara este răbdătoare, își dorește un cămin liniștit și frumos, și este cu picioarele pe pământ, lucru care va reuși să țină în frâu imaginația bogată a Racului. Singurul aspect slab dintre cei doi îl reprezintă faptul că Fecioara acordă o atenție prea mare detaliilor și de aici criticile pe măsură, lucru care nu fi pe placul celui mai sensibil nativ al zodiacului.
Fecioară nu este nici prea generoasă în declarațiile de amor. Atunci când iubește, nu simte nevoia să o spună mereu, ea merge pe ideea că ar trebui să știi asta. Dacă vor reuși însă să treacă peste aceste mici hopuri, ei se vor putea bucura de stabilitate și liniște în relația lor.
Rac-Scorpion
Rac-Scorpion sau mai bine zis ce se întâmplă atunci când două zodii de apă se întâlnesc. Avem de a face cu un val de emoții.
O relație cu trăiri intense, cu multă pasiune, dar și cu urcușuri și coborâșuri. Scorpionul vine cu spiritul de conducere, este pătimaș și înțelege perfect avalanșa de sentimente din sufletul racului.
Racul vine cu intuiția și reușește să-l echilibreze pe Scorpion.
Sentimentali, emotivi, cei doi se pot bucura de o compatibilitate ideală. Specialiștii în astrologie sunt de părere că scorpionul este una dintre cele mai bune combinații pentru un rac.
Rac-Pești
Din nou avem de a face cu două semne de apă. O doză ridicată de sensibilitate de emoție, ceea ce duce la o relație romantică, așa cum rar vezi. Nativul Pești îl ajută pe Rac să își exploreze și să își dezvolte latura artistică. Împreună se dovedesc a fi altruiști, înțelegători.
Peștelui îi place să fie dădăcit, răsfățat, iar Racul este nativul ideal care poate să aibă grijă de un astfel de partener, căci acestuia îi place să își ofere iubirea și atenția.
Cei doi adoră să își petreacă timpul mai mult în casă, decât în societate, în oraș cu multă lume. Ei s-ar putea bucura de o relație de iubire ideală, magică. Amândoi pun preț pe sentimentale și pe trăirile partenerului. Deci, o relație ca-n povești, desprinsă parcă din realitatea zilelor noastre, scrie stiridinlume.ro.