AC Milan a împrumutat un fundaș. Fikayo Tomori va juca la clubul italian cel puțin până în vară
AC Milan continuă campania de achiziţii în această iarnă. "Rossonerii" au realizat cu succes al treilea transfer. Liderul din Serie A a anunţat oficial că l-a împrumutat de la Chelsea Londra pe fundașul Fikayo Tomori.
După expirarea perioadei de împrumut în vară, gruparea de pe San Siro va avea opțiunea de a-l transfera definitiv pe fotbalistul de 23 de ani.
Acesta este al treilea jucător care a ajuns la AC Milan în ultimele zile, după Soualiho Meite şi Mario Mandzukic.
Tomori este un fotbalist născut la Calgary, în Canada, dar are şi cetăţenie engleză. El este un produs al clubului Chelsea, care l-a împrumutat în ultimii ani la mai multe formaţii, precum Brighton, Hull City şi Derby County.
În acest sezon, Tomori, care este cotat de site-urile de specialitate la 17 milioane de euro, a jucat doar 4 meciuri pentru Chelsea, în toate competiţiile.
Cu echipa de tineret a clubului londonez, el a câștigat de două ori UEFA Youth League. Tomori a jucat la echipele de juniori și tineret ale Angliei, iar în 2019 a debutat și la prima reprezentativă.