Ungaria a aprobat utilizarea vaccinului chinezesc Sinopharm împotriva COVID-19, o premieră în UE
Ungaria, care a devenit săptămâna trecută primul stat membru al Uniunii Europene care a cumpărat vaccinul rusesc Sputnik V, este de asemenea primul stat din UE care aprobă vaccinul chinezesc Sinopharm împotriva COVID-19, relatează vineri Reuters, citat de agerpres.ro.
Prim-ministrul Viktor Orban a declarat în cursul zilei pentru radioul de stat că un acord privind achiziţia vaccinului ar putea fi încheiat în curând. Guvernul ungar monitorizează îndeaproape rezultatul inoculărilor în masă cu acest vaccin în Serbia vecină, a mai spus el.
Orban a mai spus că personal va alege vaccinul chinezesc, întrucât în el are cea mai mare încredere.
"Astăzi, OGYEI (autoritatea ungară pentru medicamente) a emis aprobarea de a utiliza şi vaccinul Sinopharm, aşa că după Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi vaccinul rusesc Sputnik, putem conta şi pe vaccinul Sinopharm", a declarat în cadrul unui briefing Cecilia Muller, şefa Direcţiei de sănătate publică din Ungaria.
Ungaria, care de multe ori a urmat propriul drum în politicile sale economică şi privind migraţia în cadrul UE, a optat pentru achiziţionarea de vaccinuri din Rusia şi China pentru a accelera campania de vaccinare.
În ţara cu aproape 10 milioane de locuitori, în total 364.909 de persoane au fost infectate până acum cu noul coronavirus, iar 12.374 au murit de COVID-19, potrivit datelor guvernului.
Deşi numărul noilor infectări este în scădere, peste 3.600 de oameni sunt încă în spitale, punând sub presiune sistemul de sănătate, astfel că guvernul a extins restricţiile antiepidemice până pe 1 martie. Printre ele se află o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte începând cu ora 19:00 GMT, iar restaurantele şi cafenelele sunt deschise numai pentru livrări.
În această lună, Serbia a primit un milion de doze de vaccin Sinopharm, devenind prima ţară europeană care începe un program de vaccinare cu acest vaccin.
Ungaria a precizat că primul său transport ar putea cuprinde până la un milion de doze.
Orban a mai spus că dacă Ungaria va reuşi să primească vaccinul chinezesc, ar putea inocula în jur de 1,7 milioane de persoane până în martie.
Guvernul lui Orban este sub presiune să redeschidă economia cât de curând posibil după ce pandemia a dus anul trecut la cea mai gravă recesiune de la criza financiară globală, notează Reuters. Ungaria va organiza alegeri generale anul viitor.