Maia Sandu solicită instituţiilor publice centrale să înceteze controalele abuzive asupra autorităţilor locale
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, solicită instituţiilor publice centrale să înceteze controalele abuzive asupra autorităţilor locale. Declaraţia a fost făcută în cadrul ceremoniei de semnare a Acordului privind edificarea și dezvoltarea parteneriatului între președintele ţării și Congresul Autorităților Locale din Moldova.
"O să muncim împreună ca abuzurile să înceteze, iar cei care comit aceste abuzuri, să fie sancţionaţi. O problemă majoră despre care auzim un an de zile sunt controalele abuzive, făcute iarăşi în interes politic, iar uneori pentru a extrage bani. Un mesaj către instituţiile publice centrale - să înceteze abuzul", a declarat Maia Sandu.
Preşedintele CALM, Tatiana Badan, s-a plâns de presiuni, dar nu a precizat din partea cui anume vin acestea:
"Cei din Administraţia Publică Locală sunt cei mai apreciaţi de către cetăţeni, dar totodată, noi, cei din administraţia publică locală atestăm că suntem şi cei mai plini de presiuni din partea multor structuri ale statului. Prezenţa noastră este aici pentru a aduce o consolidare."
Am solicitat Guvernului un comentariu la acest subiect, dar deocamdată nu am primit un răspuns.
Preşedintele Maia Sandu a menţionat că acordul semnat va permite o colaborare mai bună dintre Preşedinţie şi autorităţile publice locale, în special în privinţa atragerii fondurilor pentru proiectele comunitare.
Într-un mesaj adresat lucrătorilor din administrația publică locală, cu ocazia zilei profesionale, premierul interimar, Aureliu Ciocoi, menţionează că rolul autorităților publice locale în viața fiecărui cetățean este incontestabil.
"În acest sens, mizăm în continuare pe implicarea activă în procesul de îmbunătățire a serviciilor publice locale, modernizarea infrastructurii locale și dezvoltarea localităților, implementarea priorităților stabilite, inclusiv prin îmbunătățirea colaborării între autoritățile publice centrale și cele locale", - a mai scris Ciocoi.