Jeff Bezos a anunțat că se retrage de la șefia Amazon
Jeff Bezos, fondatorul Amazon și al doilea cel mai bogat om al planetei, a anunțat că va pleca de la șefia companiei, în trimestrul al III-lea al anului, conform unui comunicat al companiei emis marți. El va fi înlocuit ca CEO de Andy Jassy, relatează CNN, citat de digi24.ro.
Bezos conduce Amazon de la fondarea companiei, în 1995. De-a lungul acestei perioade, firma s-a transformat dintr-un mic magazin de cărți într-o companie globală de în valoare de 1,7 trilioane de dolari și l-a transformat pe Bezos în unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei.
Succesorul său, Andy Jassy, lucrează la Amazon din 1997 și conduce în prezent Amazon Web Services, o ramură a companiei. După ce va părăsi scaunul de CEO, Bezos va deveni președinte executiv al companiei.
"Să fii CEO-ul Amazon este o responsabilitate mare și care ocupă foarte mult timp. Când ai o astfel de responsabilitate e greu să te concentrezi pe altceva. Ca președinte executiv voi rămâne implicat în inițiativele Amazon și voi avea și timpul și energia pentru a mă concentra și pe alte proiecte și pasiuni", a transmis Bezos într-o scrisoare către angajații Amazon.