Aleksei Navalnîi a fost nominalizat de Lech Walesa la premiul Nobel pentru pace
sursa foto: publika.md
Fostul preşedinte polonez şi laureat al premiului Nobel pentru pace Lech Walesa l-a nominalizat pe disidentul rus încarcerat Aleksei Navalnîi pentru acordarea acestei distincţii, relatează joi gazeta poloneză Gazeta Wyborcza, potrivit dpa.
Într-o scrisoare adresată Comitetului Nobel norvegian, Walesa elogiază în cazul lui Navalnîi "curajul şi eforturile îndreptate către descoperirea corupţiei, apărarea pluralismului politic şi opoziţia faţă de regimul rus tot mai autoritar".
"Navalnîi luptă împotriva totalitarismului pentru ideile de democraţie, drepturi şi libertăţi fundamentale, la fel cum am luptat şi eu cu decenii în urmă în Polonia comunistă", a mai scris Walesa, scrie agerpres.ro.
Aleksei Navalnîi s-a întors în Rusia în ianuarie după ce a beneficiat de tratament în Germania din cauza unei tentative de asasinat cu agentul neurotoxic Noviciok. El a fost imediat reţinut la sosirea în ţară.
Marţi, un tribunal din Moscova a decis că disidentul trebuie să ispăşească o condamnare de trei ani şi jumătate pentru că nu a reuşit să ia legătura cu autorităţile penale, aşa cum impuneau termenii unei decizii mai vechi, întrucât se afla în Germania pentru a se recupera după o otrăvire de comiterea căreia el a acuzat serviciul de informaţii rus.
Navalnîi primise o sentinţă cu suspendare în 2014 într-un caz de fraudă, despre care el a afirmat că e politică, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a apreciat că a implicat proceduri "arbitrare şi incorecte".
Fostul preşedinte polonez şi lider al sindicatului Solidaritatea Lech Walesa a primit premiul Nobel pentru pace în 1983.