Piloții recunosc că fac greșeli din cauza pandemiei. Unul dintre ei a uitat să ceară permisiune pentru aterizare
Pandemia a redus drastic numărul zborurilor, iar asta are un efect direct asupra piloților. Mulţi dintre ei se plâng că şi-au pierdut îndemânarea şi au ajuns să facă greşeli copilăreşti la manşă.
Conform datelor din aceste rapoarte, unii nu au mai ştiut să programeze computerul de bord, iar alţii au fost copleşti în timpul turbulenţelor. Un pilot a măturisit chiar că a uitat să ceară permisiunea turnului de control pentru aterizare.
Specialiştii au explicat că piloţii au nevoie de un număr de ore de zbor pentru a-şi păstra abilităţille şi concentrarea la manşa avionului.
„Am fost prea încrezător că îmi voi aminti totul, că e ca o a doua natură”, a scris pilotul, potrivit CNN.
Din fericire, zborul s-a desfășurat fără incidente.
Ideea din spatele sistemului de raportare administrat de NASA, este că recunoașterea erorilor permite analize și îmbunătățiri care cresc siguranța aviației. Din raport sunt sunt eliminate de informațiile care ar putea permite identificarea piloților.
„Pentru a mă pregăti pentru un zbor după o perioadă de inactivitate, ar fi trebuit să dedic mai mult timp pentru a-mi revizui abilităție”, recunoaște un pilot.
Companiile aeriene și Administrația Federală a Aviației din SUA au sisteme prin care le pot solicita piloților să-și păstreze abilitățile. Pilotul nu mai zburase de 3 luni se apropia de momentul în care o reglementare federală i-ar fi cerut să facă pregătire suplimentară, în vigoare pentru piloții care nu sunt suficient de activi pe o perioadă de 90 de zile.
Problema, spune expertul în siguranță aeriană Peter Goelz, este că tragediile aviatice se produc adesea din cauza unui șir de evenimente care începe cu o simplă greșeală.
„Aceste tipuri de erori care par a fi destul de banale pot duce la evenimente îngrozitoare”, a spus Goelz, analist de aviație al CNN și fost director general al Comitetului Național pentru Siguranță în Transporturi, care investighează accidentele aviatice.