Hoţi ghinionişti. Au dat buzna într-o gospodărie din satul Cojuşna, însă au fost prinşi de proprietar
Au intrat într-o gospodărie din satul Cojuşna, însă au fost prinşi de proprietar. Patru bărbați din Ungheni, cu vârste cuprinse între 35 și 47 de ani, sunt suspectați de furt.
Cazul a avut loc la jumătatea lunii ianuarie. Atunci, un locuitor al satului Cojușna a sesizat poliția din Strășeni precum că a prins o persoană necunoscută care a pătruns în gospodăria sa, iar mai multe instrumente electrice le-a găsit în afara locuinței.
În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au stabilit că la 15 ianuarie, suspecții deplasându-se cu un automobil de model Volkswagen Golf spre municipiul Chișinău, s-au oprit în apropierea satului Cojușna, unde dintr-o casă aflată în construcție au sustras mai multe bunuri, în valoare de peste 180 de mii de lei.
Dar, ghinion pentru bărbați, în acel moment a venit stăpânul gospodăriei, astfel, suspecții au fugit și au aruncat în stradă toate bunurile.
În baza acțiunilor de urmărire penală și de investigații suspecții au fost reținuți. Aceștia nu sunt la prima abatere de la lege, anterior au fost condamnați pentru diverse infracțiuni (furt în proporții deosebit de mari, huliganism, etc.). De asemenea, toți anterior au fost anunțați repetat în urmărire penală din motivul eschivării de la organul de urmărire penală.
În cadrul perchezițiilor la domiciliul acestora, polițiștii au depistat și ridicat arme de vânătoare, muniții, diferite instrumente electrice, stații radio şi telefoane mobile.
P acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt, iar trei dintre suspecți au fost reținuți. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă amendă de până 67 500 de lei sau închisoare de până la 4 ani.