Maia Sandu invită fracțiunile parlamentare la o nouă rundă de consultări
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, invită fracțiunile parlamentare la o nouă rundă de consultări astăzi, la ora 17.00, la sediul Președinției. Se întâmplă după ce niciun deputat nu a votat programul şi echipa Nataliei Gavriliţa.
Astăzi, PSRM a propus-o drept candidat la funcţia de premier pe Mariana Durleşteanu. Declaraţia a fost făcută de către liderul PSRM, Igor Dodon, în cadrul unei conferinţe de presă.
Totodată, Platforma DA şi-a anunțat disponibilitatea creării și asumării unui guvern minoritar anti-criză până la organizarea alegerilor parlamentare anticipate. În cadrul unui briefing de presă, Alexandru Slusari a declarat că Platforma DA îl înaintează la funcţia de premier pe Andrei Năstase.
În cadrul şedinţei plenare, PSRM a anunţat constituirea unei majorităţi parlamentare formate din 54 de deputaţi. Pe lângă deputaţii PSRM, din noua majoritate parlamentară fac parte deputaţii din platforma Pentru Moldova şi trei deputaţi neafiliaţi, Eugeniu Nichiforciuc, Vladimir Andronachi şi Alexandru Oleinic.