Alarmă la Paris Saint-Germain înaintea confruntării cu Barcelona din optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Superstarul lui PSG, Neymar, care s-a accidentat în meciul din Cupa Franţei cu echipa Caen, va fi indisponibil aproximativ o lună şi astfel va rata partida cu FC Barcelona. Anunţul a fost făcut pe site-ul oficial al clubului parizian.
Neymar a suferit o leziune la aductorul lung stâng. Totul s-a întâmplat în minutul 58 al partidei de miercuri seara. Brazilianul s-a prăbușit pe gazon în urma unui contact cu Steeve Yago, fotbalistul echipei adverse.
Neymar a suferit a doua accidentare în decurs de numai două luni. La jumătatea lunii decembrie, sud-americanul a avut mari probleme la gleznă, după meciul cu Lyon și a stat departe de gazon aproape o lună.
Paris Saint-Germaina, deja fără vedeta Neymar, va juca pe 16 februarie cu FC Barcelona în prima manşă din cadrul optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Partida de pe Camp Nou va fi transmisă în direct de PRIME cu începere de la ora 22:00.