O staţie de aşteptare a transportului public din Capitală s-a prăbuşit peste trei automobile (VIDEO)
Ghinion pentru trei şoferi din Capitală. O staţie de aşteptare a transportului public s-a prăbuşit, din cauza vântului puternic, peste automobilele lor. Incidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 22:00, în sectorul Botanica. Momentul a fost surpins de un trecător şi plasat pe reţelele de socializare.
Incidentul a avut loc pe strada Nicolae Testemiţanu, lângă Institutul Oncologic. Din imagini se vede că maşinile nu au fost grav avariate. Paznicul spitalulului susţine că la puţin timp după incident, staţia de aşteptare a fost restabilită.
"Până la 23 au instalat staţia. Ori vântul puternic a fost sau aşa de bine au instalat-o. Aici parchează locuitorii care locuiesc din preajma spitalului."
Ofiţerul de presă din cadrul primăriei, Vasile Chirilescu, a precizat că staţia se află în gestiunea companiei care a instalat-o, respectiv, municipalitatea nu poartă nicio vină. Responsabilii din cadrul acestei companii nu au fost de găsit la telefon pentru a ne spune dacă îi vor ajuta financiar pe şoferii păgubiţi.
Nici oamenii legii nu au venit deocamdată cu o reacţie la acest caz.
Pe parcursul zilei de sâmbătă, alte două staţii de aşteptare a transportului public s-au prăbuşit din cauza vântului. Una în apropierea Gării de Sud, iar alta în sectorul Ciocana.