REACŢIA ANP privind reţinerea lui Demcenco şi arestarea şefului penitenciarului de la Brăneşti
Administrația Națională a Penitenciarelor menționează că nu tolerează eventualele implicări ale angajaților în activități ilegale, astfel că îşi exprimă disponibilitatea acordării întregului sprijin pentru elucidarea tuturor circumstanțelor. Reacţia ANP a fost făcută în contextul în care, astăzi, directorul adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Serghei Demcenco, a fost reţinut de ofițerii SIS și PCCOCS.
"Precizăm că, până la elucidarea tuturor circumstanțelor și pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată, orice persoană se prezumă a fi nevinovată", se menţionează în comunicatul emis de ANP.
Citeşte şi: Șeful adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Serghei Demcenco, a fost reținut
PUBLIKA.MD aminteşte că PCCOCS a anunţat că desfăşoară o serie de acţiuni de urmărire penală în privinţa angajaţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Sâmbătă, şeful penitenciarului de la Brăneşti, Viorel Perciun, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind bănuit de escrocherie cu carduri bancare. În schemă ar mai fi implicate 11 persoane, dintre care două sunt în spatele gratiilor condamnate pentru alte infracţiuni.
Atât şeful Penitenciarului de la Brăneşti, cât şi restul persoanelor reţinute se declară nevinovate.