Imagini dramatice: O femeie a murit după ce s-a aruncat pe geam, în timp ce îi ardea apartamentul (VIDEO)
Un incendiu a izbucnit marți într-un bloc din municipiul Constanța. O femeie de 57 de ani, proprietar al apartamentului, a murit, după ce s-ar fi aruncat de la etajul 7 pentru a fugi din calea flăcărilor.
Cadrele medicale au resuscitat-o timp de câteva zeci de minute, însă nu au reuşit să o salveze.
"Și în aceste momente colegii mei intervin pentru înlăturarea tuturor efectelor negative produse de un incendiu izbucnit la un apartament situat în Municipiul Constanța. Acționează trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică. La fața locului au mai fost direcționate două ambulanțe SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean Constanța, dar și o autospecială. Din păcate, s-a înregistrat și o victimă, o femeie de 57 de ani, proprietara apartamentului pentru care medicii au efectuat manevrele de resuscitare mai bine de o oră și 30 de minute, dar au fost nevoiți să declare decesul. Soțul acesteia a fost transportat la Spitalul Județean Constanța conștient. Apartamentul a fost distrus în totalitate. Ulterior, după finalizarea intervenției, colegii vor efectua o cercetare la fața locului pentru a stabili o cauză probabilă de incendiu.S-au evacuat aproximativ 10 persoane. Absolut toate persoanele au fost asistate medical la fața locului, nefiind nevoie de transportul acestora la spital.", a declarat Anca Chiriță, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, pentru B1 TV.
Potrivit pompierilor apartamentul a fost distrus în totalitate.