Corpul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit zăcând într-o baltă de sânge în propria sa locuință. Descoperirea macabră a avut loc astăzi, în jurul orei 11:18, în localitatea Cinișeuți, din raionul Rezina.
Potrivit ofiţerului de presă din localitate, Elena Băetrău, poliţiştii au fost alertaţi de către o femeie, care a comunicat că soțul ei, în vârstă de 63 de ani, s-a împușcat.
Bărbatul avea o plagă în regiunea capului, iar în mâna dreaptă avea un pistol ,,Baikal 442”pe care îl deține legal.
Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor arma a fost ridicată, iar corpul neînsufleţit urmează sa fie transmis pentru examinarea medico-legală.