LISTA statelor „deschise” călătorilor vaccinați anti-Covid
În timp ce pandemia continuă să facă ravagii în industria turismului din întreaga lume, majoritatea țărilor lansează campanii de vaccinare a cetățenilor mai vulnerabili. Marea Britanie a vaccinat deja peste 15 milioane de oameni, în timp ce SUA administrează în prezent 1,6 milioane de doze pe zi.
Între timp, Danemarca a anunțat planurile de a lansa un pașaport digital pentru coronavirus până la sfârșitul lunii februarie, eliberat pentru persoanele vaccinate împotriva Covid-19.
Deși merită subliniat faptul că principalele vaccinuri anti-Covid sunt eficiente în proporție de aproximativ 95%, ceea ce înseamnă că persoanele vaccinate se pot infecta și pot răspândi virusul la alții, nu există nicio îndoială că vaccinarea este un pas important în direcția cea bună.
Drept consecință, o serie de state aleg fie să renunțe la restricțiile pentru călătorii externi care au fost vaccinați cu ambele doze, fie să le relaxeze semnificativ.
Din Cipru până în Seychelles, iată șapte destinații care se redeschid pentru turiștii care au fost vaccinați anti-Covid-19. Între acestea se află și România.
Cipru
În decembrie, Cipru a devenit prima destinație care a anunțat că intenționează să permită intrarea călătorilor care au fost complet vaccinați fără carantină. În plus, vizitatorii care vin cu dovezi că au primit ambele doze de vaccin vor putea intra în țară fără un rezultat negativ al testului PCR.
Regula se va aplica, probabil, numai celor care sosesc din destinații considerate sigure.
Estonia
Estonia a renunțat la carantina obligatorie pentru călătorii din UE, dar și pentru cei care prezintă dovezi că s-au recuperat de Covid-19 în ultimele șase luni.
Țara europeană îi acceptă, de asemenea, pe cei vaccinați cu serurile provenite de la nouă furnizori din întreaga lume, nu doar Moderna, Pfizer-BioNTech sau Oxford-AstraZeneca, cei trei aprobați de Uniunea Europeană.
Numai certificatele de vaccinare în estonă, rusă sau engleză vor fi recunoscute și vizitatorii care au avut anterior Covid vor trebui să prezinte un certificat medical, dar și un test PCR recent care să indice că nu mai sunt infectați.
Georgia
Georgia, care se află între Asia și Europa, a ales, de asemenea, să ridice restricțiile pentru călătorii vaccinați. Ministerul Afacerilor Externe din Georgia a anunțat recent că toți vizitatorii care au primit două doze din orice vaccin anti-Covid-19 vor putea intra în țară fără un test PCR negativ.
Islanda
Începând cu 1 mai, călătorii vaccinați complet care provin din UE, dar și din țări precum Liechtenstein, Norvegia sau Elveția vor putea intra în Islanda fără a se supune vreunei reguli de carantină și fără test PCR.
Vizitatorii trebuie să prezinte dovezi de vaccinare în islandeză, daneză, norvegiană, suedeză sau engleză, pentru două doze cu serurile aprobate în UE.
Islanda intenționează, de asemenea, să elibereze „certificate de vaccinare” digitale cetățenilor săi pentru a le facilita călătoriile externe.
Polonia
Călătorii din țările UE pot vizita Polonia fără a fi plasați în carantină obligatorie „pe baza unui certificat care confirmă vaccinarea împotriva Covid-19”.
Țara a ridicat restricțiile pentru călătorii complet vaccinați pe 28 decembrie.
Cei care prezintă un test SARS-CoV-2 negativ la sosire sunt, de asemenea, scutiți de carantină, cu condiția ca testul să aibă cel mult 48 de ore.
România
Toți călătorii care sosesc în România din destinații permise și care au fost complet vaccinați anti-Covid au fost scutiți de la carantină începând cu 18 ianuarie.
Noile reguli au fost anunțate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care a precizat că vizitatorii și rezidenții care se întorc în țară vor trebui să prezinte dovezi că au primit două doze de vaccin pentru a evita izolarea obligatorie.
A doua doză trebuie să fi fost administrată cu cel puțin 10 zile înainte de sosirea în România, scrie digi24.
Seychelles
În ianuarie, Seychelles s-a alăturat unui număr tot mai mare de destinații care au renunțat la carantină pentru călătorii vaccinați împotriva Covid-19.
Vizitatorilor complet vaccinați li se permite acum să intre în destinația îndepărtată, situată în largul coastei Tanzaniei, fără a fi nevoie de carantina de 10 zile.
Cu toate acestea, cei care au fost vaccinați anti-Covid-19 cu cele două doze trebuie să prezinte în continuare un rezultat negativ al testului PCR efectuat în termen de 72 de ore înainte de intrare.
Călătorii nevaccinați și cei care sosesc cu avionul privat, trebuie să se autoizoleze timp de 10 zile și să furnizeze un rezultat PCR negativ.