Franța: O grupare de români, bănuită că a furat bunuri în valoare de 3,5 milioane de euro din TIR-uri aflate în mers
Mai mulți români sunt cercetați după ce ar fi format o grupare infracțională și ar fi furat, astfel, bunuri din TIR-uri aflate în mers, pe teritoriul Franței. Prejudiciul estimat de anchetatorii români și francezi se ridică la 3,5 milioane de euro. Doi suspecți au fost reținuți, în timp ce alți șase sunt căutați în afara țării.
„Modul de acțiune al grupului ar fi constat în identificarea societății care comanda transportul de bunuri, identificarea autotrenului și urmărirea acestuia cu autoturisme puternice, prevăzute cu deschidere tip parasolar. Șoferul experimentat s-ar fi apropiat (s-ar fi lipit) de autotren, unul dintre ceilalți membri ai grupării ar fi escaladat plafonul spre capota de la motor, iar, după tăierea prelatei, ar fi intrat în remorcă, de unde ar fi aruncat bunurile vizate. Alte persoane ar fi fost însărcinate cu încărcarea lor în vehicule folosite în acest scop”, se arată în rechizitoriu.
În acest sens, polițiști și criminaliști din București, Olt, Prahova - sprijiniți de ofițerul de legătură al Jandarmeriei Franceze pe lângă Ambasada Franței la București și specialiști EUROPOL - au efectuat miercuri 13 percheziții domiciliare (7 în București, 3 în Ilfov, 2 în Olt și una în Prahova), care au vizat depistarea persoanelor bănuite de comiterea faptelor pe teritoriul francez, precum și indisponibilizarea bunurilor, valorilor sau înscrisurilor de interes în cauză.
„În urma acestor activități, au fost depistate 2 persoane (pentru care au fost emise mandate europene de arestare de către autoritățile judiciare din Franța) și mai multe înscrisuri, care pot fi folosite în probatoriul cauzei. Cele 2 persoane au fost audiate, fiind reținute, pentru a fi prezentate instanței competente, în vederea confirmării mandatelor emise pe numele lor”, mai arată IGPR.
Pentru alți șase cetățeni români au fost emise mandate europene de arestare, întrucât nu au fost depistați pe teritoriul României.