Guvernul de peste Prut depune eforturi pentru realizarea cât mai rapidă a donaţiei celor 200 de mii de doze de vaccin anti-COVID, promise de preşedintele român, Klaus Iohannis, în cadrul vizitei sale la Chişinău. Declaraţia a fost făcută de ministrul de Externe român, Bogdan Aurescu, în cadrul ceremoniei oficiale de oferire a asistenţei umanitare din România pentru Republica Moldova.
"Vreau să vă asigur că România va continua să ofere sprijin Republicii Moldova şi pe celelalte dimensiuni, anunţate de preşedintele României în luna decembrie. Klaus Iohannis a anunţat un ajutor de până la 200 de mii de doze de vaccin. Doresc să vă aduc la cunoştinţă că depunem eforturi pentru realizarea acestei donaţii de vaccinuri şi am încredere că acest demers va fi iniţiat cât mai curând", a declarat ministrul Afacerilor Externe din România, Bogdan Aurescu.
Amintim că astăzi în ţara noastră a ajuns un nou lot de asistenţă umanitară din România. Cele 13 camioane conţin produse sanitare necesare pentru combaterea pandemiei de COVID-19 - 1,5 milioane de măşti chirurgicale, 100 de mii de măşti pentru personalul medical, 100 de mii de mănuşi şi 100 de mii de costume de protecţie. Donaţia, în valoare de 2,3 de milioane de euro, este oferită prin mecanismul UE de protecţie civilă pentru Moldova.