Maia Sandu speră ca primul lot de vaccin anti-COVID să ajungă în Moldova la sfârşitul lunii februarie
sursa foto: publika.md
După două amânări, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că speră ca primul lot de vaccin anti-COVID să ajungă în ţară la sfârşitul lunii februarie. Este cel de-al treilea termen stabilit până acum, după ce anterior s-a promis că primele doze vor ajunge la sfârşit de ianuarie, apoi la mijloc de februarie. Maia Sandu susţine că problema constă în faptul că producătorii nu ar face faţă cererii.
"Noi ne dorim ca vaccinul să ajungă cât mai repede, dar sunt probleme la nivelul acestei organizaţii. Oricum sperăm că la sfârşitul lunii februarie să recepţionăm primul lot de vaccinuri prin platforma COVAX."
Potrivit Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică, prima tranşă conţine 24.700 de fiole de Pfizer, care sunt destinate tuturor angajaţilor din domeniul medical. Cu aceste doze ar urma să fie vaccinate 3% din populaţie, adică peste 70 de mii de lucrători sanitari. Apoi, celelalte 264 de mii de doze ar urma să fie livrate în câteva tranşe, care vor fi destinate restului populaţiei. Pe lângă vaccinurile achiziţionate din bugetul de stat, ţara noastră urma să primească o donaţie de 200 de mii de doze din partea României, care deocamdată nu se ştie când vor fi livrate.
"Nu au fost confirmate actele din partea acestor producători ca România să poată aduce fizic aceste vaccinuri. Deci nu este o problemă la Chişinău sau Bucureşti. Problema este la producători. Nu există suficientă capacitate de producţie a acestor vaccinuri."
"Depunem eforturi ca această donaţie să ajungă cât mai curând, purtăm discuţii intense atât cu producătorii, cât şi cu Comisia Europeană sunt discuţii şi trebuie să fie încheiate câteva acorduri bilaterale şi după ce aceste aspecte vor fi clarificate sperăm cât mai curând să ajungă."
Donaţia de vaccinuri a fost anunţată de preşedintele Klaus Iohanis acum o lună în cadrul vizitei sale la Chişinău.