Vacanța de iarnă în fotbalul moldovenesc a luat sfârșit. Divizia Națională revine cu două meciuri restanțe
Vacanța de iarnă în fotbalul moldovenesc a luat sfârșit. Divizia Națională revine sâmbătă, cu două meciuri restanțe.
Milsami Orhei va juca cu Speranța Nisporeni într-o partidă programată pentru etapa a 21-a. Sfântul Gheorghe Suruceni va pleca în vizita campioanei Sheriff Tiraspol, într-un meci din cadrul etapei a XI-a.
"Când joci împotriva Sheriff-ului, nu ai nevoie de motivație suplimentară. Motivația apare automat, fiindcă joci împotriva campioanei. Îi respectăm foarte mult. Sunt o echipă de bătut. O să luptăm pentru a lua cele trei puncte.", a spus mijlocaşul Sfîntul Gheorghe Suruceni, Victor Stînă.
"A fost o pauză lungă și tuturor le-a fost dor de meciuri oficiale. Ne așteptăm la un meci emoționant. Sperăm să obținem un rezultat pozitiv.", a menţionat antrenorul Sfîntul Gheorghe Suruceni, Serghei Cebotari.
În pauza de iarnă, de la Sfîntul Gheorghe Suruceni au plecat Alexandru Vremea, Valerii Stepanenko, Rienat Mociuliak, Cassius Vinicius Coelho, Dmitri Mandrîcenco, Evhen Smirnov și Sergiu Istrati.
În schimb, "sfinții" s-au întârit cu alți 8 jucători: Artiom Carastoian, care a revenit din Polonia, unde a evoluat sub formă de împrumut la clubul Miedz Legnica, dar și Alexandru Osipov, Nicolai Solodovnicov, Teodor Lungu, Ion Borș, Mihai Ștefan, Dan Taras și Daniel Vădrariu.
"Sunt foarte bine integrat în echipă. Băieții m-au primit foarte bine și m-am acomodat repede. Obiectivele mele individuale sunt: să aduc un raport cât mai bun la echipă și să fie antrenorii mulțumiți de mine.", a afirmat mijlocaşul Sfîntul Gheorghe Suruceni, Daniel Vădrariu.
Meciul Sheriff - Sfîntul Gheorghe va avea loc la Tiraspol și va începe la ora 14:30. Partida Milsami - Speranța se va disputa la Vadul lui Vodă, cu începere de la ora 12:30.