Îşi câştigă existenţa din confecţionarea şi vânzarea mărţişoarelor. Povestea tristă de viaţă a unei femei din Capitală
O femeie din Capitală îşi câştigă existenţa din confecţionarea şi vânzarea mărţişoarelor. Soarta a fost dură cu Tatiana Bezerdic, a lăsat-o fără posibilitatea de a munci după ce a rămas fără un picior, aşa că meșteritul lucrărilor hand-made a devenit o alinare pentru ea.
Piciorul l-a pierdut din cauza unei maladii cumplite. Acum doi ani, femeia a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală costisitoare, iar o bună parte din suma necesară a adunat-o chiar din vânzarea obiectelor pe care le-a creat.
"Sunt mulţumită Domnului că m-a înzestrat cu acest dar de a face ceva. Acest dar te ridică atunci când cazi. Pentru mine în acea perioadă era mai mult să lucrez, fiindcă nopţile erau foarte lungi pentru mine de durere", a povestit Tatiana Bezerdic.
De mai mulţi ani, mărţişoarele Tatianei Bezerdic ajung şi peste hotarele ţării, la moldovenii care vor să păstreze tradiţia şi să le poarte sau să le dăruiască.
"Mărţişoarele mele au înconjurat cred că tot globul pământesc. Pe lângă dezabilităţi, doresc să arăt că mai avem şi unele abilităţi care le ţinem închise practic între patru pereţi că nu putem ieşi să le realizăm", a menţionat femeia.
Femeia vrea să bucure şi în acest an cât mai multe persoane cu mărţişoarele confecţionate de ea: "Va fi o picătură la bugetul familiei noastre, fiindcă suntem, eu sunt o persoană cu dezabilităţi soţul este un pensionar. În fiecare lucrare mă strădui să pun câte o picătură din căldură, din sufletul meu, din dragostea mea către oameni."
Municipalitatea a anunţat că şi în acest an, în toate sectoarele oraşului vor fi autorizate târguri de mărţişoare. Cel din centrul Capitalei s-a deschis în data de 18 februarie şi va dura până în 10 martie.