Șase morți și o persoană dispărută în urma surpării unei mine ilegale de aur în Indonezia
Şase persoane au murit și o alta este în continuare dată dispărută în urma unei alunecări de teren care a îngropat mai mulţi muncitori care lucrau pe un sit minier ilegal de exploatare a aurului, în provincia indoneziană Sulawesi Central, au anunţat joi autorităţile, potrivit DPA, preluată de Agerpres.
„Printre cei găsiţi decedaţi se aflau un soţ şi soţia acestuia”, a mai spus Haris Supriadi.
Puţul minei s-a prăbuşit la circa 30 de minute după ce a început să plouă torenţial, muncitorii fiind îngropaţi sub aproape 20 de metri de noroi dens, a spus Raditya Jati, purtător de cuvânt al Agenţiei Naţionale pentru Managementul Dezastrelor.
„Au venit mulţi oameni după ce au auzit că se găseşte o cantitate substanţială de aur şi s-au înghesuit să intre în puţul îngust”, a precizat Raditya.
Circa 100 de persoane lucrau în mină în acel moment, dar cei mai mulţi au reuşit să se salveze, a mai spus el.
Soldaţi, poliţişti şi rezidenţi locali s-au alăturat operaţiunii de căutare a celor dispăruţi, a precizat acesta.
În siturile miniere artizanale din Indonezia se produc frecvent accidente mortale. Peste 20 de persoane şi-au pierdut viaţa în dezastre similare anul acesta.
Folosirea extinsă a mercurului în cazul mineritului la scară redusă provoacă totodată diverse probleme de sănătate, au precizat experţii.