Curtea de Apel Chișinău a admis recursul procurorilor PCCOCS și a modificat arestul preventiv pentru 15 zile în privința adjunctului de la Administrația Națională a Penitenciarelor, Serghei Demcenco.
Astfel, acesta va trebui să stea după gratii 30 de zile din data reţinerii lui - 15 februarie.
PUBLIKA.MD aminteşte că directorul adjunct al ANP este învinuit de abuz de serviciu în interesul unui grup criminal, iar miercuri în legătură cu acest dosar au avut loc percheziții ample în Penitenciarul nr. 15 - Cricova.
Serghei Demcenco a fost reţinut în data de 15 februarie, iar pe 17 februarie instanţa a admis parţial demersul procurorilor şi a dictat 15 zile de arest preventiv, din momentul reţinerii.