Pandemia a adus pagube turismului intern. Datele indică o scădere de aproape 76 la sută a numărului de turişti cazaţi la noi
Embed:
Pandemia a pus pe brânci turismul intern. Datele Biroului Naţional de Statistică indică o scădere de aproape 76 la sută a numărului de turişti cazaţi la noi în ţară. În total, anul trecut s-au înregistrat peste 90 de mii de turişti, faţă de aproape 370 de mii cât au fost în 2019.
Proprietarii pensiunilor spun că anul trecut au stat cu porţile închise până la sfârşitul lunii iulie şi au fost vizitați de turiști abia în luna august.
"Am stat un an goi, iată pe 15 Martie avem un an, miii dor de turişti, mii dor de lucru, dar...", a declarat Liuba Railean, administrator pensiune.
Şi agenții economici care dețin hoteluri spun că în 2020 numărul turiștilor a scăzut cu tocmai 95 la sută, iar pierderile au fost foarte mari.
"Oaspeţi sunt, nu sunt, întreţinerea este. Un complex pe care îl avem noi, necesită foarte mari sume lunare care se achită, aceleaşi servicii comunale, gaz, lumină, apă. ", a declarat Ilie Caciuc, administrator hotel.
Administratorii agenţiilor de turism afirmă că Moldova nu este vizitată de străini din motiv că țara noastră a fost inclusă în zona roşie de majoritatea statelor.
"Noi deja am făcut tot posibilul şi imposibilul, am discut cu hotelierii, muzeele, vinăriile să scădem preţurile să oferim pachete atractive, însă nu vor să vină din cauză că la întoarcere trebuie să stea în carantină.", a declarat Ion Curmei, administrator agenţie de turism.
Din numărul total al turiștilor care au vizitat Moldova anul trecut, peste 61 de mii au fost moldoveni, iar aproape 29 de mii - străini.