Declaraţiile primului medic din Moldova, vaccinat împotriva COVID-19: Avem o speranţă în acest tunel întunecos
Sunt cele mai frumoase emoţii şi sunt mându că am fost vaccinat. Acestea sunt primele declaraţii ale șefului departamentul Anesteziologie de la Spitalul Republican, Alexandru Botizatu, primul medic din Republica Moldova, vaccinat împotriva COVID-19.
"Ţin acest certificat de vaccinare cu aceleaşi emoţii pe care le-am avut atunci când am absolvit Universitatea de Medicină, cu aceeaşi mândrie şi gânduri bune. În sfârşit este speranţă în acest tunel întunecos. Mă bucură faptul ca colegii noştri sunt dornici să se vaccineze. Am gânduri optimiste şi pline de speranţă. Mă simt bine, senzaţia este una bună. Cu acest gând mergem mai departe", a precizat Alexandru Botizatu.
Alexandru Botizatu a fost deja infectat cu noul coronavirus şi spune că acea perioadă a fost una dificilă:
"A fost o perioadă deloc uşoară. Pacienţii care suportă COVID, indiferent de formă, trec printr-o perioadă destul de complicată şi absolut toţi pacienţii spun că dacă ar fi avut posibilitatea să se vaccineze ar fi făcut-o. Nimeni din ei nu vor să mai treacă prin acea experienţă".
Şeful departamentul Anesteziologie de la Spitalul Republican i-a îndemnat pe cetăţeni să nu le fie frică să se vaccineze împotriva COVID-19.
"Reticenţa o să dispară începând de astăzi. Le spun să nu le fie frică, vaccinul fiind unul dintre colacele de slavare în această pandemie. Totodată, îi îndemn să fie precauţi în continuare, deoarece nu am scăpat de pandemie".
PUBLIKA.MD aminteşte că, astăzi, în Republica Moldova a început campania naţională de imunizare anti-COVID-19. Primele vaccinări au fost făcute chiar în această dimineaţă la Spitalul Clinic Republican și Institutul de Medicină Urgentă, fiind imunizaţi mai întâi lucrătorii medicali din secțiile reanimare şi terapie intensivă, dar și din cele cu profil COVID-19.
Sâmbătă, în ţară au ajuns 21 de mii 600 de doze de vaccin din cele 200 de mii promise ţării noastre sub formă de ajutor, umanitar din partea României. Potrivit specialiştilor, vaccinul AstraZeneca este sigur şi poate fi administrat fără limită de vârstă.