Candu: Grupul Pro Moldova a fost invitat la consultări cu PSRM. Vrem să depăşim criza politică în care se află Moldova
Grupul parlamentar Pro Moldova a fost invitat la consultări cu fracţiunea PSRM şi spune ca va purta discuţii pentru a depăşi criza politică în care se află Moldova şi pentru a găsi soluţii pentru binele oamenilor. Declaraţiile au fost făcute de liderul PRO Moldova, Andrian Candu, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Permanent sunt consultări şi discuţii în Parlament cu toate fracţiunile parlamentare. Colegii din fracţiunea PSRM ne-au contactat, la fel, ca şi în perioadele precedente, şi ne-au invitat la discuţii. Însă dicuţiile acestea sunt şi cu alte fracţiuni parlamentare, nimic nou sub soare. Ce viziuni avem noi? E să depăşim criza politică în care se află Republica Moldova. Această criză politică cu regret are şi impact economic şi social. Suntem siguri că această criză politică o dată şi o dată va fi depăşită. Dar pierderea de timp înseamnă pierderea de vieţi omeneşti, asta e cel mai grav. De aceea ducem discuţi, vom duce discuţii, dar ele îşi au menirea sa. Noi, însă, vrem să găsim soluţii pentru oameni", a declarat Andrian Candu.
Amintim că, ieri, PSRM a invitat, din nou, partidele parlamentare și Președinția la dialog.