Cer revenirea la prețuri plafon. Fracţiunea PAS a înregistrat un proiect de lege în Parlament
Fracţiunea Partidului Acţiune şi Solidaritate a înregistrat în Parlament un proiect de lege care ar permite revenirea la practica anterioară a ANRE de stabilire a preţurilor plafon la carburanţi, o dată la două săptămâni. Deputaţii spun că proiectul mai prevede ca şi adaosul comercial să fie stabilit anual de ANRE şi coordonat cu Guvernul, în condiţiile în care actuala metodologie de formare a preţurilor le permite petroliştilor să-şi majoreze cheltuielile după bunul plac.
''Aceasta este şi noutatea acestui proiect de lege, şi anume că propunem implicarea Guvernului în stabilirea marjei, dar fără a diminua din independenţa ANRE. Este o măsură neobişnuită, dar necesară în condiţiile în care ANRE nu este în stare să reziste presiunilor şi lobiului din partea industriei petroliere.'', a declarat deputatul PAS, Radu Marian.
La începutul lunii trecute, şi deputatul independent Alexandr Oleinic a înregistrat în Parlament un proiect de lege care prevede ca ANRE să reglementeze o dată în lună preţurile plafon. Documentul a fost inclus pe ordinea de zi a Legislativului şi va fi discutat la una dintre şedinţele următoare. Propunerile deputaţilor vin după ce, în ultimile luni, carburanţii s-au scumpit de mai multe ori.
Consiliul Concurenţei a anunţat că desfăşoară o anchetă, după ce a depistat acţiuni concertate de majorare a preţurilor din partea mai multor companii. De cealaltă parte, în cadrul audierilor de la Parlament, reprezentanţii companiilor petroliere au declarat că au fost nevoiţi să modifice preţurile din cauza majorărilor la bursele internaţionale, scumpirii dolarului şi creşterea accizelor la carburanţi cu până la nouă procente.