Pandemia provocată de COVID-19 și-a pus amprenta pe angajații din ţara noastră
Pandemia provocată de COVID-19 și-a pus amprenta pe mai mulţi angajaţi din ţara noastră.
Mai exact, 15 700 de moldoveni sau două la sută din populaţia care muncește a fost afectată de situația epidemiologică. Asta arată datele Biroului Naţional de Statistică pentru ultimele trei luni ale anului trecut.
Dacă la începutul anului trecut au au fost afectați doar 33 de mii de moldoveni, atunci din luna Aprile efectele pandemieii au fost resimțite de 200 de mii de oamenii antrenați în câmpul muncii. Numărul muncitorilor afectați de pandemie a început a scădea treptat în a doua jumătate a anului.
Totuși situația de la sfârșitul anului 2020 este mult mai îmbucurătoare de cât în primele trei trimestre ale anului.
Din cauza pandemiei de COVID-19, la sfârșitul anului trecut fiecare a doua persoană afectată a lucrat mai puține ore pe săptămână. Peste 40 la sută din oameni au muncit de la distanţă, iar 28,6 la sută au avut un program de muncă redus. Aproape 13 procente din populaţie nu au muncit deloc.
Potrivit datelor făcute publice de Biroului Naţional de Statistică, în ultimele trei luni din anul 2020 pandemia a bătut mai mult în femei decât în bărbaţii angajați în câmpul muncii.
Totodată, aproape 84 la sută din persoanele angajate în câmpul mucii afectate de pandemie sunt din mediul urban. Puțin peste 16 la sută sunt persoanele care muncesc în sate.
Situaţia privind locul de muncă s-a schimbat cel mai mult în rândul tinerilor. Peste 30 la sută dintre cei care au rămas fără muncă sau li s-a schimbat orarul au vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani. 20 la sută au până la 44 de ani şi peste 22 la sută - 54 de ani. Persoanele de la 55 până la 64 de ani au fost afectate de pandemie în ultimele luni ale anului trecut în proporție de 19,7 la sută.
Biroului Naţional de Statistică mai precizează că cele mai multe persoane au lipsit de la locul de muncă pentru că au fost nevoiți să plece în concedii neplătite, întreprinderile erau în șomaj tehnic sau erau în concedii de boală.