"Tunarii" dornici de răzbunare. Arsenal va înfrunta pe Olympiacos în Liga Europei
Arsenal Londra are toate șanele să-și i-a revanșa în fața grecilor de la Olympiacos. În sezonul precedent, "tunarii" au fost eliminați de gruparea din Pireu în șaisprezecimile de finală ale Ligii Europei.
Atunci Arsenal s-a impus cu 1-0 în Grecia, dar a pierdut meciul de Emirates cu 1-2. Olympiacos s-a calificat datorită regulii golurilor marcate în deplasare.
De această dată, cele două formații, se vor întâlni în optimile de finală ale aceleiași competiții, iar prima manșă se va disputa în această seară, pe stadionul "Georgios Karaiskakis" din Pireu.
"Evident, a fost un rezultat greu de digerat. A fost o lovitură dură să pierzi astfel, ținând cont de toate eforturile noastre din cele două meciuri, dar am trecut peste asta. Evident, avem respect față de această echipă, dar avem de întors și o datorie. Vrem să facem totul corect și să ne calificăm în faza următoare a competiție", a menționat Mikel Arteta, antrenor Arsenal Londra.
Arsenal trece prin momente dificile în Premier League, fiind abia pe locul 10 în clasament. În Liga Europei, însă, "tunarii" au defilat. În faza grupelor, au câștigat toate cele 6 meciuri, iar în șaisprezecimi au eliminat-o pe Benfica Lisabona cu scorul general de 4-3.
Trupa lui Arteta este pregătită de confruntarea cu Olympiacos, formație la care este legitimat și internaționalul moldovean Oleg Reabciuk.
"Cred că suntem o echipă mai bună decât am fost anul trecut. Dacă e să privesc acele două meciuri cu Olympiacos și să compar cu jocul pe care îl prestăm acum, cred că am progresat mult. Au și ei jucători noi, dar structura e aceiași. Au progresat, au jucat în Liga Campionilor, au fost eliminați, dar au jucat două meciuri bune cu Manchester City. Olympiacos va fi un adversar dificil", a spus antrenorul Arsenal Londra
Meciul Olympiacos - Arsenal va fi transmis în direct de CANAL 5, cu începere de la ora 22:00.