Vântul puternic a creat haos în toată ţara, iar 29 de localităţi au rămas fără lumină
Vântul puternic a făcut ravagii în toată ţara, iar 29 de localităţi au rămas fără lumină. Este vorba despre raioanele Criuleni, Străşeni, Orhei, Teleneşti, Călăraşi, Hânceşti, Căuşeni şi Leova.
În același timp, în Capitală, 12 copaci au fost doborâți, iar două mașini au fost distruse din această cauză. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.â
Citește și: Ghinion pentru un şofer din Capitală. Un copac a căzut chiar peste mașina sa (FOTO)
Vântul puternic a deteriorat și acoperișul unui bloc de pe strada Andrei Doga, din Chișinău, iar bucăţi din el s-au prăbuşit peste o maşină.
"Stăteam la geam şi am văzut cum o umbră neagră a trecut pe lângă geam, când am venit jos am văzut că sunt bucăţi de pe acoperiş. Noi presupunem că a fost cauza că au făcut lucrări vara trecută şi cred că au fost făcute de mântuială", a spus un bărbat.
"Este exact apartamentul meu şi acum sunt fără acoperiş. Au spus că nu fac nicio mişcare, deoarece pun în pericol viaţa oamenilor care pot să facă lucrări şi urmează să aştept să se reculeze timpul, ca să fac acoperişul", a spus o femeie.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vântul a bătut în rafale de 18 kilometri pe oră. În aceste condiţii, oamenii sunt îndemnaţi să nu treacă prin apropierea copacilor, să parcheze maşinile în locuri sigure şi să nu aprindă focul în spaţii deschise.