Maia Sandu a avut o intervenţie la şedinţa ANI. Ce precizări și ce atenționări a făcut șeful statului
Embed:
Autoritatea Naţională de Integritate trebuie să-şi prioritizeze corect activităţile, pentru a acorda o atenţie sporită cazurilor grave de corupţie şi conflictelor de interese. Declaraţia a fost făcute de şeful statului Maia Sandu, în cadrul unei intervenţii la şedinţa Consiliului de Integritate al ANI, care s-a desfăşurat în regim online. Preşedintele a atenţionat că până în prezent ANI a efectuat doar o singură confiscare a averii, deși legea le permite inspectorilor să aplice acest principiu legal. Conducerea ANI a recunoscut existenţa unor probleme şi susţine că este gata să le înlăture.
"Oameni, având funcţii publice, reuşesc să câştige bani şi să adune averi care sunt mai mari decât salariile oficiale, pentru că această diferenţă indică acte de corupţie. Aici nu se văd rezultatele activităţii autorităţii. Vedem tot felul de acţiuni, de care aş spune "se caută nod în papură", în cazul unor conflicte mici", a declarat Maia Sandu.
Totodată, Maia Sandu a menționat că în cadrul Președinției se elaborează un proiect de modificare a legii ANI, pentru îmbunătățirea activităţii instituţiei. În acest context, ea a menţionat despre evaluarea Grupului de State contra Corupției GRECO, care urmează să fie făcută în acest an pentru țara noastră. Un alt subiect abordat de președintele țării a vizat implementarea sistemului electronic "E-integritate", la care Banca Mondială este gata să finanţeze un audit.
"Suntem în faza în care aşteptăm cu un Guvern funcţional care să ne asigure evaluarea sistemului şi accesele necesare, astfel încât să nu fim în situaţia să admitem o infracţiune contra securităţii statului. Rămânem deschişi pentru a colabora şi a stabili momentele cum putem conlucra la evaluarea datului", a spus Rodica Antoci, preşedintele ANI.
Autoritatea Națională de Integritate a fost creată în 2016, prin reorganizarea Comisiei Naționale de Integritate.