Australia a anunțat că nu va opri folosirea vaccinului AstraZeneca
Australia nu intenționează să oprească folosirea vacinului AstraZeneca, în ciuda faptului că mai multe țări europene au făcut acest lucru, au spus marți autoritățile, potrivit Reuters.
"Deși Agenția Europeană a Medicamentelor investighează aceste evenimente, a reiterat poziția sa că vaccinul AstraZeneca are succes în protejarea contra Covid-19 și trebuie folosit în continuare", a spus medicul-șef al Australiei, Paul Kelly, scrie m.hotnews.ro.
Kelly a declarat că guvernul rămâne încrezător în vaccin, în condițiile în care la acest moment nu există nicio dovadă că provoacă tromboze, efectele secundare raportate fiind, totuși, investigate ca "măsură de precauție".
În afară de Australia, țări precum Marea Britanie, Polonia sau România continuă să folosească vaccinul.
Majoritatea populației de 25 de milioane a Australiei va primi vaccinul AstraZeneca, autoritățile asigurându-și 54 de milioane de doze. Australia a început campania de imunizare luna trecută, iar primul vaccin AstraZeneca a fost administrat săptămâna trecută.