Vlad Batrîncea: Mariana Durleșteanu și-a retras candidatura în urma unor presiuni din exterior
Mariana Durleşteanu ar fi fost supusă unor presiuni atât din interior, cât şi din exterior, pentru a-şi retrage candidatura sa de la funcţia de prim-ministru. Declaraţia a fost făcută, miercuri, de către socialistul Vlad Bătrîncea, în cadrul unui briefing.
Deputatul nu a precizat exact din partea cui au venit aceste presiuni, dar a spus că acest lucru urmează să fie documentat de reprezentanţii formaţiunii pe care o reprezintă. Mariana Durleşteanu nu a comentat deocamdată aceste afirmaţii.
"În afara de campania publică, lansată de oponenţii noştri politici, în adresa ei, sute, mii mesaje orchestrate la adresa ei, cu scopul de a dezechilibra pe această doamnă, ştim, cu dânsa "au lucrat" şi reprezentanţii anumitor misiuni diplomatice şi anumitor organisme internaţionale. Credem că acest lucru nu este, cel puţin, instituţional”, a spus Batrîncea.
Şi preşedintele grupului parlamentar PRO MOLDOVA, Andrian Candu, a sugerat, în cadrul unei intervenţii live pe pagina sa de Facebook, că mesajul Marianei Durleşteanu ar fi fost pregătit din timp şi nu a fost scris de ea.
"Mie mi s-a părut, cumva straniu ieri, să apară un mesaj în timpul zilei a doamnei Durleșteanu. Noi toți am văzut textele scrise de doamna Durleșteanu, dar textul de ieri a fost scris foarte atent, pregătit din timp și a apărut la momentul potrivit. Cred că totul a fost înscenat și bine organizat. Ceea ce s-a întâmplat ieri a fost bine sincronizat", a spus Candu.
Am încercat s-o contactăm pe Mariana Durleşteanu, pentru a afla dacă într-adevăr a fost supusă unor presiuni, dar ea nu a răspuns deocamdată la mesajele noastre.
Marţi, 16 martie, în timpul consultărilor preşedintelui ţării, Maia Sandu, cu fracţiunile parlamentare Mariana Durleşteanu şi-a retras candidatura de la funcția de premier. Anunţul a fost făcut de ea pe pagina sa de Facebook. În mesajul său, Durleşteanu a precizat că nu-şi permite ca numele și reputația sa să fie folosite pentru reglări de conturi între clanurile politice.
Amintim că Mariana Durleşteanu a fost propusă la funcţia de premier de către 54 de deputaţi din fracţiunile PSRM, "Pentru Moldova", dar şi aleşi neafiliaţi. Şeful statului, Maia Sandu a refuzat însă să o desemneze în această funcţie.