Potop în Australia! Coasta de est a ţării, lovită de inundaţii severe
Potop în Australia! Coasta de est a ţării a fost lovită de inundaţii severe, după ce a plouat torenţial sâmbătă. Apa a înghiţit case şi terenuri agricole din statul New South Wales, iar zeci de mii de oameni au fost evacuaţi. Guvernul a decretat stare de dezastru natural.
Potrivit Biroului de Meteorologie, ploile au început să producă inundaţii încă de joi. Situaţia s-a agravat însă când un baraj de apă a început să se reverse.
În urma inundaţiilor, considerate cele mai severe din ultimii cel puţin şaizeci de ani, străzile au fost transformate în adevărate râuri, iar unii oameni au rămas blocaţi în case după ce apele au ajuns cel puţin până la nivelul ferestrelor din locuinţe.
"Sunt blocată aici. Nu pot face mare lucru, decât să stau până când apa se va retrage."
Unele familii au fost forțate să plece din propriile case în timpul nopții, când fluviile au început să se umfle. Alte 4000 de persoane aşteaptă să fie evacuate. O casă a fost luată de viitură, dar nu înainte ca proprietarii să fie evacuaţi.
Din fericire, nu au fost raportate victime umane. Autorităţile au cerut ajutorul armatei pentru acţiunile de salvare. Serviciile de urgenţă au anunţat că au intervenit în peste 300 de situaţii începând cu noaptea de vineri spre sâmbătă.
"Prioritare sunt apelurile de la oamenii a căror viaţă e în pericol. Vom veni însă şi dacă vă cade acoperişul sau dacă e vorba de înlăturarea unor copaci căzuţi."
Datele meteorologilor arată că va continua să plouă şi pe parcursul săptămânii viitoare. Potrivit prognozelor, precipitaţiile se vor muta cel mai probabil în vestul regiunii afectate de inundaţi.