START vaccinării Pfizer în Moldova. Dozele vor fi administrate și în stânga Nistrului
Primele vaccinuri Pfizer recepționate prin platforma COVAX vor fi administrate de astăzi în centrele de imunizare din ţară. Cele 12 282 de doze vor fi distribuite inclusiv în stânga Nistrului.
Cu acest timp de ser vor fi vaccinaţi lucrătorii medicali și alte categorii de persoane incluse în prima etapă a campaniei de imunizare.
Potrivit Ministerului Sănătăți, flacoanele cu Pfizer sunt păstrate la o temperaturi de la minus 60 până la minus 90 de grade, şi pot fi transportate în condiţii de până la plus 8 grade.
Transportarea nu trebuie să dureze mai mult de 120 de ore, iar în cazul în care a fost extrasă cel puțin o doză din flacon, aceasta se va utiliza în maximum 6 ore.
Vaccinul anti-COVID va fi administrat în două doze, la un interval de 21 de zile. Potrivit unui studiu din Israel, serul produs de Pfizer/BioNTech are o eficienţă de 94%.
Campania de imunizare în Moldova a început la 2 martie, cu primele doze de AstraZeneca, oferite de România. Până acum au fost vaccinate aproape 22 de mii de persoane.