Slavisa Kokeza a demisionat din funcția de președinte al Federației Sârbe de Fotbal. Decizia a fost laută ca urmare a presiunii din partea presei și a fanilor, după ce, în ultimele săptămâni, omul de afaceri a fost acuzat de legături cu organizaţii criminale din țara sa.
Kokesa a fost reținut și audiat de poliție după arestarea unor membri ai grupului ultras "Grobari". Aceștia din urmă sunt acuzați de omoruri, răpiri și trafic de droguri.
Șeful forului fotbalistic a negat vehement acuzațiile iar în scrisoarea în care și-a prezentat demisia a anunțat că, prin gestul său, vrea să asigure echipei naționale a Serbiei liniștea și stabilitatea necesară înaintea startului preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2022.
Slavisa Kokeza a ocupat fotoliul de președinte al Federației Sârbe de Fotbal din mai 2016. Odată cu demiterea lui, Marko Pantelic, va fi interimar până la alegerile noului șef, care ar putea fi organizate deja în aprilie.