Igor Grosu își va prezenta guvernul și programul de guvernare, joi, în Parlament
Deputații vor decide soarta guvernului Grosu, joi, în ședința plenară, care va începe la ora 10:00.
Potrivit agendei aprobată de Biroul Permanent, proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului figurează primul în ordinea de zi.
- CITEȘTE ȘI Igor Grosu a plagiat-o pe colega lui Natalia Gavriliţa. Ce include programul de guvernare
Pe lângă acesta, agenda mai include proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2021, proiectul pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și Legii salarizării, proiectul de modificare a Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, proiectul de lege pentru modificarea Legii viei și vinului, proiectul de lege privind unele măsuri în vederea amânării penalităților pentru întârzierea la plata impozitelor de către agenții economici în perioada stării de urgență și a stării de urgență în sănătate publică.
De asemenea, urmează a fi dezbătute proiectele rămase neexaminate la ședința plenară precedentă.