Un șofer beat a pus pe jar polițiștii din Criuleni. S-a dat în spectacol, a ajuns cu mașina într-o râpă și a vrut să-i dea foc (VIDEO)
S-a urcat în stare de ebrietate la volan, a ignorat cerințele polițiștilor, a ajuns cu mașina într-o râpă și a vrut să dea foc la automobil. Vorbim despre un șofer de 34 de ani din Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, care a fost prins în timp ce se deplasa haotic prin apropierea localității Mălăieștii Noi.
Potrivit oamenilor legii, pe 22 martie, un echipaj al Inspectoratului de poliție Criuleni a observat un automobil VAZ, care mergea neregulamentar și l-au somat să tragă pe dreapta. Șoferul însă nu s-a conformat cerințelor forțelor de ordine și a continuat deplasarea haotică prin apropierea localității Mălăieștii Noi. Conducătorul auto a pierdut controlul asupra volanului, automobilul a derapat și a ajuns într-o râpă.
Șoferul agresiv nu s-a oprit aici, ci a încercat să dea foc la vehicul. Polițiștii au reacționat prompt, iar cu ajutorul unui stingător, au stins focul.
Ulterior, bărbatul a fost dus la Inspectoratul de poliție Criuleni, pentru documentarea cazului. Fiind testat cu dispozitivul Drager, s-a stabilit că acesta avea 0.56 mg/l alcool în aerul expirat.
Pe numele bărbatului au fost pornite două procese penale, pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport și huliganism.