Se împlinesc 103 ani de la unirea Basarabiei cu România, eveniment care a dus la formarea României Mari de la sfârşitul anului 1918. După 27 martie, provinciile româneşti Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina au luat aceeaşi decizie. Sfatul Ţării a votat unirea cu nişte condiţii. Mai exact, Parlamentul Republicii Democratice Moldovenești de atunci urma să ducă la bun sfârşit o reformă agrară, pe care guvernul român trebuia să o accepte fără obiecţii.

Basarabia avea să rămână autonomă, cu propriul său organ legislativ, iar Sfatul Țării să fie ales prin vot democratic. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român. De asemenea, doi dintre reprezentanţii Basarabiei trebuiau să facă parte din guvernul României, iar în Parlamentul de la Bucureşti să existe o proporţie directă între numărul de deputaţi moldoveni şi populaţia regiunii. Pe lângă asta, se cerea o amnistie pentru cei care au comis infracţiuni politice în timpul revoluţiei. Ţinând cont de acestea, din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au fost împotrivă, iar 36 s-au abținut.

Imediat după declararea unirii, Rada Supremă de la Kiev s-a opus vehement şi a refuzat să recunoască actul, mai ales că aveau pretenţii asupra nordului şi sudului Basarabiei. În mod evident, şi Rusia şi-a exprimat nemulţumirea.

Totuşi, legitimitatea actului din 27 martie 1918 a fost recunoscută doi ani mai târziu, în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris. Bucuria actului unirii a rezistat doar 22 de ani. Asta pentru că în 28 iunie 1940, Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza Protocolului adiţional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939.