O mașină a fost la un pas să ajungă într-un pârâu. S-a întâmplat sâmbătă în orașul Telenești.
Potrivit poliției, conducătorul auto, un bărbat de 55 de ani, a pierdut controlul volanului. În consecinţă, automobilul a derapat de pe traseu, s-a răsturnat de câteva ori și s-a oprit pe malul unui râuleţ.
În urma incidentului, șoferul vehiculului a fost rănit în accident și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta avea și un pasager, care nu a avut de suferit.
Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.