Internaționalul moldovean Eugeniu Sidorenco va juca în campionatul Omanului
foto: facebook.com/eugen.sidorenco.90
canal tv
Destinație surpriză a fotbalistului moldovean Eugeniu Sidorenco! Internaționalul moldovean va juca în campionatul Omanului, statul asiatic situat pe coasta de sud-est a Peninsulei Arabe.
Sidorenco a semnat cu gruparea Al-Suwaiq Club. Despre această anunțat clubul pe rețelel de socializare. Noua echipă a moldoveanului este cvadruplă campioană a țării și a câștigat o dată Supercupa Omanului.
Eugeniu Sidorenco a jucat ultima dată în Albania la formația Vllaznia. El a părsit clubul la finalul anului precedent, iar iarna trecută s-a antrenat cu Milsami Orhei.
Fotbalistul moldovean a jucat de-a lungul carierei la Zimbru Chișinău, Milsami Orhei Hapoel Nazareth, Tom Tomsk, Himik Dzerjinsk și Poli Timișoara.
Sidorenco are 32 de ani și este unul din golgheterii naționalei Moldovei pentru care a marcat de 7 ori în 35 de partide oficiale. Ultima dată a jucat la prima reprezentativă în 2019, fiind titular în meciul cu Albania de la Chișinău.