Polonia vrea să vaccineze cel puţin 10 milioane de persoane până la finalul lui iunie
sursa foto: usatoday.com
Polonia intenţionează să vaccineze împotriva COVID-19 cel puţin 10 milioane de persoane până la finalul lunii iunie, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al guvernului de la Varşovia, Piotr Müller, transmite dpa.
''Cred că cifra va fi chiar mai mare, dar prefer să vorbesc cu prudenţă'', a declarat Müller.
Până în prezent, Polonia a vaccinat 3,86 milioane de persoane contra noului coronavirus. Aproximativ 2 milioane dintre cei 38 de milioane de polonezi au primit două doze ale vaccinului, scrie agerpres.ro.
Pentru a doua jumătate a lunii aprilie, Polonia aşteaptă şi 300.000 de doze de vaccin produs de Johnson&Johnson, a precizat sâmbătă ministrul sănătăţii Adam Niedzielski.
În ultima perioadă numărul noilor cazuri de COVID-19 în Polonia a crescut, ajungând la aproximativ 30.000 pe zi. În cele mai afectate regiuni ale ţării, ambulanţele trebuie să meargă de la un spital la altul pentru a găsi un pat liber pentru pacienţi.
În spitalele poloneze sunt trataţi în prezent aproape 30.000 de pacienţi COVID-19, în creştere cu 850 în ultimele 24 de ore.
De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, Polonia a înregistrat 2,27 milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, dintre care aproximativ 52.000 au fost fatale.