31 de români, reţinuţi în Spania după ce au prezentat teste false la COVID-19 la ieşirea din ţară
31 de români au fost reţinuţi în Spania după ce au prezentat teste false la COVID-19 la ieşirea din ţară. Ei se aflau într-un autocar şi urmau să ajungă în România. Planurile lor au fost însă date peste cap de poliţiştii spanioli. Potrivit actelor prezentate de români, teste ar fi fost făcute la mai multe laboratoare, dar codurile alocate aparţineau altor persoane. Drept urmare, atât pasagerii, cât şi şoferii au fost reţinuţi şi urmează să fie audiaţi.
La sfârşitul săptămânii trecute, 75 de moldoveni intenționau să iasă din țară cu testele la COVID-19 false. Aceștia se deplasau spre Polonia. Persoanele riscă pedeapsă penală pentru folosirea și deținerea unor acte oficiale false, fapt care se pedepsește cu amendă în mărime de până la 32 de mii 500 de lei sau chiar închisoare de până la doi ani.